Sleeping without falling asleep

And then my thought is slowly saying

That there's a change, peace is coming.

Maybe I'm not seeing right, I'm deceiving?

I'd like to close my eyes, without thinking.

Still something's changed, it gets repaired,

The moment is coming, nothing is spared.

I fall asleep and sometimes close my eyes,

And I do pretend I do not hear how they rise.

It is so good to live in peace, in the unknown,

To be alone and sing and smile on your own.

And only from your heart that shines you look

In other hearts as full, like an open book.

And from the heart's magnificent, full vision

You are able to create what is not an illusion,

People that help eachother and give their best,

Forgiving people, who know, who stay, resist

And have patience and real trust in all there is,

Knowing everything has meaning in all this.

When it is hard, mistakes are easily done,

Still from them is that we learn and not run.

And maybe sometimes we cannot see them

Or other times we do see too many of them.

And then only when returning to our hearts

We can see that which is important, I trust.

For hand with hand we should connect,

So we could see things clear and correct.

And from quantum loop to quantum loop,

We can awaken into the truth with hope.

If we would all be really awake forever,

We would see a paradise forever driven.

If our purpose would be to help even in vain

And not to only look at the moment's gain

We would progress in just one solemn year

More than in ten thousand sleeping years.

And maybe in one thousand years will be

A colossal dream, forever real, about to be.

And I also do know that now, in me as well,

There is still work to do, to remove the veil,

So I can get to where the heart is yearning,

Where nothing puts out the heart flaming.

What I want is a simple life, without strife,

To fall asleep and still be awake in this life.

~Romanian version~

Si apoi in gandul meu ușor se face

Că ceva se schimbă, va urma o pace.

Sau poate mă înșel, nu mai văd bine

Ce se întâmplă cu adevărat în lume.

Și-aș vrea să-nchid și totul să dispară

Și totuși ceva imi spune că se repară.

Și mai adorm.. și mai închid și ochii

Și uneori mă fac că nu aud strămoșii.

I-așa de bine să stai în pace, în nestire,

Să fii, să cânti, să râzi în veșnică reverie

Și doar din prisma inimii ce strălucește

Să poți privi în altă inimă ce încălzește.

Doar din prisma inimii magnifică reverie

Se poate crea ceva în lume cu reală voire,

Oameni ce se ajută și dau tot ce-i mai bun,

Abandonîndu-se fiecărei clipe, nu se opun,

Oameni ce iartă, ce știu, ce rabdă greutăți,

Știind că tot are un rost, ei sunt mai fericiți.

Atunci când e greu greșeli se fac ușor,

Și din greseli noi învățăm mereu cu spor,

Și uneori nu le vedem deloc sau poate

Noi vedem, totuși, chiar mult prea multe.

Și-apoi în reveria inimii ne întoarcem iară

Și ce-i important aducem frumos afară.

Mână cu mână trebuie să ne prindem

Pentru ca lucrurile corect să le revedem.

Și uite-așa din salt cuantic în alt salt

Ne mai trezim în adevar, un real tresalt.

De-am fi în realitate cu toți treziți mereu,

O viață verde ar fi, un paradis fără de eu.

De al nostru scop etern ar fi să ajutăm

Și nu câștigul momentan să-l vedem,

Am progresa în doar un an solemn

Cât nici în zece mii de ani de somn.

Și poate peste o mie de ani va fi real,

Un vis maret, un paradis mereu real.

Și știu că și în mine, acum, mai este,

Mai este ceva mult pentru-a ajunge

Să pot să fiu acolo unde inima tinde,

Unde nimic nu stinge ce inima aprinde.

Ceea ce vreau este să dau cărțile pe față,

Să pot să dorm fără s-adorm în viață.