Lady

I'm not any amazon,

I am free in the unkown.

I never like to battle,

Not even in joke to rattle.

I would never give a breast

Only to attack the best.

My breasts are only full of love,

Like the arrival of a dove,

I love to feel on them the touch

Of the warm rays of the sun so much,

Or feel the caress of the grass

When free they fly as with no mass.

I wouldn't like to hold a lethal weapon,

My power is much stronger in freedom.

But if you come to me in battle

And you would like to see me rattle,

You'll only see that just nothing you try

Could ever make me burn and fry.

Maybe a short victory you'll feel

When your weapons tickle me

And you may think you'll bring me down,

But you will only be astowned -

All you can see are small scratches,

Just nothing really touches.

I do know that my great strength

It's not to fight in close or at length,

But just in silence to simply sit

And in the all to dive with it.

And from the deep of lethargy

All I can bring is synergy.

And you may just keep on hitting,

And I will ask what are you proving?

'Aren't you a bit just tired?

How can you be so up-fired?

Do you not see that all you do really

Is just to hit only yourself so silly?'

An amazon I am, that does not battle,

But only lasts long in battle,

And this lasting patience of mine

It is a greater virtue, maybe a sign

That all it is, is that I'm waiting

For the other to be awakening.

Yes, sometimes I do grow tired,

I might even forget and get up-fired,

But I only unfreeze my self,

And remember to speak to your self

About how every hit you throw

It's not towards me, but it's you, you blow.

I would like for you to comprehend as well,

And the right path to choose and dwell.

I wish that all this many weapons

To become some latent ribbons

And instead of more bad doing

More good to just be creating.

~Romanian version~

Nu sunt orice fel de amazoană,

Nu aș vrea să văd nici măcar o rană,

Niciodată nu mi-a plăcut în luptă,

O luptă dată este o pace ratată.

Niciodată nu mi-aș da un sân pe-o armă

Doar pentru a ataca mai bine în larmă.

Ai mei sâni plini de iubire sunt,

A-i transforma în arme este ceva crunt.

Liberă mă simt când sânii mei

Zboară dezbrăcati și simt pe ei

Atingerea caldă de soare

Sau sunt mângâiati cu o floare.

Nu mi-ar plăcea să țin o armă letală,

Puterea mea e mai mare în libertate reală.

Dar dacă vii la mine, furios în luptă

Și ai vrea să mă vezi de tine lovită,

Ai sa constați că nimic din ce tu faci

Nu mă poate cu adevărat adânci.

Poate o scurtă victorie veți simți

Când armele mă vor ținti

Și poate credeți că mă doborâti

Dar numai surprinsi veți putea fi -

Tot ce se văd sunt zgarieturi,

Doar niște mici firimituri.

Eu știu că a mea putere mare

Nu este să lupt fără cuget, în orbire

Dar linistită eu să stau, cuminte

Și doar în tot să mă scufund în minte.

Din adâncurile minții tot ce scot,

Transform, refac în sinergie tot.

Și poate tu continui în luptă să lovești,

Iar uneori mă întreb ce vrei să dovedești

'Oare chiar n-au obosit? Atât de orbi oare ei sunt?

Luptă în orbire, nimic mai bun n-au de făcut?

Oare nu văd că tot ce fac e să se lupte cu sine?'

În orice luptă dată, celălalt e oglindire.

O amazoană sunt, ce nu se luptă,

Ci doar rabdă în minte în luptă,

Iar această rabdare a mea

Este-o virtute mult mai mare.

Stau și astept o deșteptare

A celui ce în luptă moare.

Și uneori mai obosesc,

Uneori poate mai uit și orbesc,

Dar doar mă mai dezmorțesc

Și imi aduc aminte și-ți vorbesc

Despre cum fiecare lovitură dată

Nu este mie, dară chiar ție purtată.

Și-aș vrea și tu să înțelegi

Și calea corectă să alegi

Iar toate aceste arme multe

Să devină toate latente,

Și în loc mai mult rău să facem,

În mai mult bine noi să refacem.